Viitorul fotbalistului Dejan Lovren la echipa națională de fotbal a Croației a fost pus sub semnul întrebării în urma declarațiilor selecționerului Ante Cacic, care l-a criticat public pe jucătorul legitimat la echipa engleză FC Liverpool, notează site-ul fourfourtwo.com.
Dejan Lovren a primit critice acide din partea selecționerului croat, după ce și-a întrerupt ședința de încălzire din timpul meciului amical Croația – Ungaria, scor 1-1, disputat sâmbătă.
Ante Cacic l-a trimis pe Lovren la încălzire alături de alte rezerve, dar fundașul s-a întors pe bancă înainte de restul grupului.
Selecționerul echipei naționale de fotbal a Croației a declarat că nu va tolera comportamentul jucătorului lui Liverpool: „Nu a refuzat să între pe teren, pentru că nu l-a invitat nimeni să intre. Credeți că e la latitudinea lui Lovren sau a altui fotbalist să decidă cât timp se încălzește? Sau este decizia antrenorului? Totodată, nu i-am spus doar lui să iasă la încălzire, ci tuturor jucătorilor de pe bancă. Era frig la Budapesta și de aceea m-am gândit să se încălzească„.
Ante Cacic a pus la îndoială prezența în lot a lui Dejan Lovren la EURO 2016: „Nu voi tolera un asemenea comportament, pentru că nimeni nu este mai important decât echipa. Lovren a făcut un mare pas în spate, departe de lotul naționalei Croației. Nu am vorbit cu el după meci, vom vedea ce se va întâmpla, dar nu voi permite astfel de gesturi, a făcut o mutare greșită„.
Dejan Lovren (26 de ani) a bifat 31 de meciuri și 2 goluri pentru echipa națională a Croației. În sezonul 2015-2016, Lovren a jucat în 29 de meciuri pentru Liverpool.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER